top of page
Caută

Noua lege a pensiilor a fost promulgată

La data de 29.11.2023, proiectul de lege privind sistemul public de pensii a fost promulgat prin Decretul nr. 1600/2023 și va deveni Legea 360/2023. Prezenta lege va intră în vigoare la data de 1.09.2024, cu excepţia anumitor dispoziții din lege care vor intra în vigoare la data de 1.01.2024. Printre prevederile care se vor implementa de la 1.01.2024 se regăsește și posibilitatea de a continua activitatea după depășirea vârstei de pensionare, până la 70 de ani și majorarea punctului de pensie cu 13,8%, crescând de la 1.785 de lei la 2.032 de lei.


O noutate cu care vine Legea 360/2023 constă în faptul că vârsta legală de pensionare să fie aceeași pentru bărbați și femei, respectiv 65 de ani, cu posibilitatea pentru femei de diminuare a vârstei de pensionare standard în funcție de numărul de copii. Astfel, femeile care au stagiul complet de cotizare și care au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani vor putea să beneficieze de diminuarea  vârstei de pensionare cu perioade cuprinse între 6 luni și 3 ani și jumătate, prin raportare la numărul copiilor. Perioada de reducere de 6 luni este valabilă în cazul femeilor care au crescut un copil, iar cea maximă, de 3 ani și jumătate este aplicabilă femeilor care au născut și crescut cel puțin 7 copii. Menționăm faptul că stagiul minim de cotizare (15 ani) și stagiul complet de cotizare (35 de ani) rămân neschimbate.


După cum am menționat și anterior, conform art. 46 alin. (2) din noua Lege, persoanele asigurate în sistemul public de pensii care îndeplinesc condițiile de înscriere la pensie pot opta între acordarea pensiei pentru limită de vârstă continuarea activității, cu acordul anual al angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.


Trebuie să remarcăm și noul mod de calcul al pensiilor, care se va baza pe înmulțirea numărului total de puncte acumulate de către asigurat cu valoarea punctului de referință. Acesta din urmă va fi determinat prin raportul dintre valoarea actuală a punctului de pensie și nivelul mediu al stagiilor de cotizare care este de 25 de ani.


În același sens, remarcăm și introducerea punctelor de stabilitate de care vor beneficia persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de peste 25 de ani. Conform art. 85 din noua lege, se va acorda un numar de 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25, 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani și un punct pentru fiecare an realizat peste 35 de ani. Cu privire la pensiile anticipate, persoanele care au cu 5 ani de vechime peste stagiul complet de cotizare vor putea ieși la pensie cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, adică la 60 de ani.


O altă noutate constă și în  faptul că perioada studiilor de masterat finalizate cu diplomă va fi considerată perioadă asimilată pentru calculul stagiului de cotizare. Astfel, conform legii, sunt considerate perioade asimilate acele perioade în care asiguratul a urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvenţă ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective ori a unui ciclu de studii universitare, de formare iniţială, cu condiţia absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licenţă, diplomă de master sau diploma de doctor, după caz.


În concluzie, Legea 360/2023 aduce schimbări semnificative în domeniul pensiilor, având un impact considerabil asupra modului în care sunt gestionate și oferite beneficiile de pensie în viitor.

5 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page