top of page
Caută

Impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare



La data de 17 iulie 2024, ANAF a aprobat Formularul 216. Conform modificărilor aduse Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung – Titlul X^1 sunt obligate la plata impozitului special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare următoarele persoane, denumite în continuare contribuabili:

 

a)     persoanele fizice care, la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior, au în proprietate/proprietate comună clădiri rezidenţiale, situate în România, dacă valoarea impozabilă a clădirii depăşeşte 2.500.000 lei;

 

b)     persoanele fizice şi persoanele juridice care au în proprietate autoturisme înmatriculate/înregistrate în România a căror valoare de achiziţie individuală depăşeşte 375.000 lei. Impozitul se datorează pe o perioadă de 5 ani începând cu anul fiscal în care are loc predarea-primirea autoturismului sau pentru fracţiunea de ani rămasă până la împlinirea perioadei de 5 ani de la această dată pentru cele la care predarea-primirea autoturismului a avut loc anterior.

 

Impozitul special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare se calculează în cazul proprietăţilor reprezentând clădiri rezidenţiale, prin aplicarea unei cote de 0,3% asupra diferenţei dintre valoarea impozabilă a clădirii comunicată de către organul fiscal local prin decizia de impunere şi plafonul de 2.500.000 lei, iar în cazul proprietăţilor reprezentând autoturisme, prin aplicarea unei cote de 0,3% asupra diferenţei dintre valoarea de achiziţie şi plafonul de 375.000 lei.

 

Formularul trebuie să fie completat până pe 30 septembrie pentru locuințe și până pe 31 decembrie pentru autoturisme.

3 afișări0 comentarii

Commentaires


bottom of page